12 May 2016

IFFA 2016

IFFA 2016

Compania Supremia Grup, duce performanța la rang de tradiție iar de această dată am depășit granițele naționale participând la cel mai mare târg destinat industriei cărnii, IFFA, în perioada 9-12 mai 2016. Participarea în sine a fost un succes începând cu standul, continuând cu personalul Supremia prezent și bineînțeles terminând cu prezentarea complex a produselor și serviciilor companiei Supremia Grup. De altfel compania Supremia Grup, s-a remarcat drept  una dintre cele mai cosmopolite echipe  deoarece am avut prezenți în stand danezi, italieni, spanioli, moldoveni și români.

Pe  perioada celor 6 zile de târg s-au perindat la standul Supremia peste 120 de vizitatori reprezentanți ai diverselor companii de pe toate continentele globului. Printre țările care ne-au trecut pragul amintim: Australia, Israel, Franța, Spania, Italia, Germania, Austria, Argentina, Africa de Sud, Marea Britanie, Rusia, Ukraina, Turcia, Grecia, Serbia și lista  continuă. Roadele succesului s-au văzut la mai puțin de o săptămână de la încheierea târgului când am înregistrat prima comandă de la o Companie din Marea Britanie, urmată și de alte comenzi venite din partea vizitatorilor standului Supremia de la IFFA.

Totodată, ne-am bucurat de prezența în stand a participanților industriei cărnii din România, deoarece pe perioada acelor zile am avut și o serie importantă de oaspeți reprezentanți ai companiilor românești precum  Cris-Tim ( Recunoștința), Elit, Vericom, Ferma Zootehnică, Smithfield, Mariflor, CIA Aboliv, Albalact, Prefera, Unicarm, Carmangeria Moldovan etc., vizite care bineînțeles s-au încheiat și cu implementarea unor produse Supremia .

În același timp am reușit în această perioadă să stabilim întâlniri și să îmbunătățim parteneriate și cu diverși furnizori de-ai noștri, jucători importanți din industria cărnii precum: Viscofan, Nomax, VF Verpackungen, Strobel, Sojaprotein, Shandong Yuxin, Excelpack etc.

”Participarea pentru prima dată la cel mai mare târg din lume dedicat industriei cărnii, a însemnat pentru Supremia o experiență interesantă și în același timp ne-a poziționat (dacă mai era cazul) acolo unde ne este locul, adică între primele firme producătoare de condimente din lume.``

Dr. Nicolae Sărăcuț, Manager Comercial

Participarea la acest important eveniment a fost un real succes având certitudinea că ne va aduce beneficiile scontate fiind o adevărată sursă de impulsionare a creșterii nivelului de vânzări în zona exportului,  pentru compania Supremia Grup care are targete ambițioase ale dezvoltării în acest sens.